TERMENI SI CONDIȚII GENERALE (TCG)
pentru participarea la cursurile Algorithmics și la tabere
Algorithmics Cluj Napoca este administrată de:
Ledsio S.R.L., cu sediul in Cluj Napoca, Strada Morii nr. 25A, CUI:41502217,
În prezentul document (TCG), următoarele cuvinte şi expresii vor avea
următorul înţeles:
Cursurile: constau in pregătire extrașcolară prin accesarea platformelor de
invățare Algorithmics.
Elev: copilul cu vârsta cuprinsă între 7 și 17 ani, care se califică drept minor în conformitate cu Codul Civil Român, și care participă la Curs.
Reprezentant legal: înseamnă părintele sau tutorele care reprezintă elevul.
An şcolar Algorithmics: înseamnă perioada în care este organizat și desfășurat cursul. Cursurile încep în mod normal în lunile calendaristice septembrie si februarie și se termină în luna iunie si respectiv ianuarie ale anului calendaristic următor. Fiecare an școlar Algorithmics este
alcătuit din semestrul de toamnă și semestrul de primăvară.
Contract: se referă la contractul încheiat între Reprezentantul Legal și
Algorithmics, în conformitate cu termenii și condiţiile generale, în baza cărora asigură următoarele servicii pentru Elev:
a) formarea elevului sub forma unui curs ales
b) organizarea și desfășurarea unei tabere,
atât timp cât taxa de participare e plătită de către reprezentantul legal
pentru organizaţie, pentru a asigura organizarea și desfășurarea cursului
sau taberei sau pentru a rezerva un loc în cadrul cursului sau în tabăra
ţinută de Algorithmics.
Taxa de Participare: suma plătită către Algorithmics pentru serviciile din
Contract. Acestea sunt desemnate "taxă de curs" în cazul cursurilor și "taxă de
Tabără " în cazul taberei.
Platforma Algorithmics: Tehnologie pregătită pentru educația la distanță și
în persoană a copiilor pe elementele de bază ale programării, incluzând
algoritmi analitici și alte componente ale suportului de învățare, software și
proprietate intelectuală sub formă de programe computerizate, baze de date,
invenții, know-how și alte proprietăți intelectuale unite de un singur concept,
inclusiv actualizări ale platformei dacă sunt legate de un curs de programare.
Tabără: înseamnă o tabără de programare sau discipline IT Algorithmics,
care este organizată de Algorithmics. Taberele pot avea loc în timpul verii
sau sezonier. Web-site Algorithmics: https://clujtown.alg.academy/ro
Dispoziţii generale
Know-how-ul Algorithmics înseamnă în principal informaţiile și tehnicile
organizaţionale, tehnice, economice și educaţionale specifice dezvoltate de
Algorithmics și caracteristice Algorithmics și sistemului, care este adecvat
pentru predarea competenţelor de programare copiilor cu vârste cuprinse
între 5 și 17 ani și pentru dezvoltarea abilităţilor digitale într-un mod atractiv pentru copii, dar într-un cadru organizat. Școlile Algorithmics au fost înfiinţate pe baza know-how-ului Algorithmics, funcţionând ca centre educaţionale bazate pe know-how-ul Algorithmics.
RUFFELL HOLDING LIMITED CYPRUS, Lemesos, Spyrou Kyprianou Avenue 84 este proprietarul exclusiv al know-how-ului Algorithmics.
În schimbul taxei de curs, Algorithmics este de acord să organizeze și să ţină cursuri și tabere pentru elevi și să furnizeze alte servicii și programe pentru elevii din tabără în conformitate cu prevederile TCG.
Promovarea cursurilor și taberelor
Datele de început și sfârșit, calendarele și serviciile oferite pentru anumite
cursuri de către Algorithmics și taxele de participare la cursuri vor fi disponibile în prealabil prin intermediul siteului clujtown.alg.academy/ro. Cursurile sunt organizate de către Algorithmics în ceea ce privește localizarea și caracteristicile locale. Serviciile de curs, și anume durata și metoda de predare, sunt la fel în fiecare școală Algorithmics. Locaţiile și datele de contact ale Algorithmics sunt disponibile pe clujtown.alg.academy/ro.
Durata exactă, datele de început și sfârșit, orarul și serviciile furnizate de
Algorithmics și Taxa aplicabilă pentru Tabere vor fi disponibile
prin clujtown.alg.academy/ro. Orice modificare a acestora va fi agreata de
catre Algorithmics impreuna cu reprezentantul legal pe cale electorinica (e- mail).
Încheierea Contractului
Un Contract, în ceea ce privește participarea la un curs sau la o tabără, se va încheia pe cale electronică între Algorithmics și reprezentantul legal.
Contractul se incheie prin completarea datelor dumneavoastră pe formularul electronic de inscriere de pe site-ul https://clujtown.alg.academy/ro si transmiterea acestuia Scolii Algorithmics, precum si implicit prin acceptarea termenilor si condițiilor afisate pe site-ul https://clujtown.alg.academy/ro.
La momentul completării formularului de înscriere, în cazul unui elev sub
vârsta de 16 ani, reprezentantul legal al acestuia este obligat să completeze formularul de înscriere, în timp ce, în cazul în care un elev a atins deja vârsta de 16 ani, în momentul completării formularului de înscriere, și nu este capabil din punct de vedere juridic, trebuie să completeze formularul de înscriere împreună cu reprezentantul legal. Formularul de înscriere completat va fi luat în considerare de către Algorithmics ca o declaraţie independentă a reprezentantului legal al elevului, în cazul elevilor sub 16 ani, în timp ce în cazul elevilor peste 14 ani acest document este considerat ca o declaraţie comună între elevi și reprezentanţii lor legali să încheie un contract. În ceea ce privește corectitudinea și autenticitatea detaliilor furnizate în formularele de cerere, reprezentanţii legali și în cazul în care elevii sunt în vârstă de peste 16 ani elevii înșiși au responsabilitatea exclusivă.
Pentru a încheia contractul, formularul de înscriere completat va fi transmis
în format electronic de către reprezentantul legal, ca declaraţie a acestuia, la Algorithmics. Făcând clic pe butonul „Trimitere", reprezentantul legal ia la cunoştinţă şi acceptă că transmiterea formularului de înscriere generează o obligaţie de plată a taxei de participare, dacă înscrierea este confirmată de Algorithmics în acord cu TCG. Înaintea transmiterii formularului de înscriere, este responsabilitatea reprezentantului legal de a citi atât regulile și reglementările din cadrul acestor TCG și să le accepte bifând casetele corespunzătoare. Conţinutul formularului de înscriere este verificabil și corectabil înainte de depunere.
Reguli specifice contractuale privind Cursurile
Înscrierea la un curs poate fi efectuată pe toata perioada anului, conform
optiunilor de incriere disponibile pe site-ul Algorithmics.
După trimiterea formularului de înscriere, Algorithmics va trimite o
confirmare electronică la adresa de e-mail furnizată anterior de către
reprezentantul legal în care va fi confirmată încheierea contractului dintre
Algorithmics și reprezentantul legal, conform conţinutului formularului de
inscriere.
Contractul dintre Algorithmics și reprezentantul legal este încheiat prin
intermediul unui e-mail trimis ca o confirmare electronică - descris în
secţiunea de mai sus. - în conformitate cu formularul de înscriere detaliat în confirmarea electronică și în conformitate cu TCG.
Reguli specifice contractuale privind taberele
După trimiterea formularului de înscriere, Algorithmics va trimite o
confirmare electronică la adresa de e-mail menţionată în formularul de
înscriere ca adresa de e-mail a reprezentantului legal, confirmând conţinutul formularului de solicitare și detaliile furnizate cu privire la avans, precum facturi și detaliile băncii necesare pentru plata.
Contractul dintre Algorithmics și reprezentantul legal este încheiat prin
intermediul e-mailului trimis ca o confirmare electronică - în conformitate cu formularul de înscriere detaliat în e-mailul de confirmare și TCG.
Contractul va fi tratat ca un contract scris; limba în care va fi redactat
contractul va fi limba română. Contractul poate fi preluat în baza de date a
clienţilor companiei Algorithmics.
Prelucrarea datelor personale și utilizarea imaginilor
Completând formularul de înscriere, reprezentantul legal este obligat să
citească și să accepte politica de confidenţialitate a companiei Ledsio srl. Algorithmics atrage atenţia reprezentanţilor legali și elevilor asupra faptului că, prin trimiterea formularului de înscriere și acceptarea politicii de confidenţialitate, reprezentantul legal este de acord să primească oferte speciale adaptate nevoilor elevilor, fie de la Algorithmics. Aceste oferte vor fi trimise la adresa de e-mail prezentată în formularul de înscriere și se vor referi la participarea la cursuri sau orice alte oferte educaționale pentru elevi.
Algorithmics informează pe participanţi și pe reprezentanţii legali că, în
timpul cursurilor, se pot face înregistrări video, de imagine și sunet (în
continuare: „înregistrare/ inregistrarile"), inclusiv într-un mod care să permită identificarea individuală a participanţilor. Înregistrările nu vor prejudicia viaţa privată și/sau demnitatea participanţilor. Înregistrările vor fi în exclusivitate deţinute de Algorithmics. Scopul înregistrărilor
este de a prezenta atmosfera cursurilor, instruirea care are loc și realizările
elevilor. Înregistrările pot fi utilizate în principal în scopuri de marketing, după cum urmează: publicate pe site-ul clujtown.alg.academy/ro, pe pagina YouTube a Școlii Algorithmics și pe paginile de socializare (de exemplu, Facebook, Twitter, LinkedIn, Instagram , în presă, broșuri, buletine informative, în prezentări și demonstraţii. Completând formularul de înscriere și depunându-l la Algorithmics, atât reprezentantul legal cât și elevul - dacă are peste 16 ani - își va da consimţământul în faţa societăţilor menţionate mai sus, pentru folosirea inregistrărilor astfel efectuate în scopurile și în modul definit mai sus pentru o perioadă nelimitată de timp. Elevii și reprezentanţii legali nu vor fi despăgubiţi pentru utilizarea acestor înregistrări. Reprezentantul legal și elevul - în cazul în care acesta din urmă are vârsta de peste 14 ani - pot solicita în orice moment anularea, restricţionarea utilizării sau ștergerea totală a acestor înregistrări prin e-mail la [email protected]
Tarife și cursuri
Taxa de curs
Cursurile pentru copiii vor fi susținute de către profesorii școlii Algorithmics in schimbul unei taxe de curs de 350 de lei pe luna, pentru 4 lectii de 90 minute fiecare.
Lectiile sunt organizate în grupuri de 8 până la 12 copii.
Plata se va face prin ordin de plata și va fi percepută la data inscrierii pentru prima luna si înainte de data de 10 a fiecărei luni pentru lunile urmatoare (data scadenței). Copiii nu vor fi acceptati la lectie fără plata respectivă.
În cazul în care Algorithmics trebuie să anuleze o lectie dintr-un anumit
motiv, nu veti fi taxat pentru acea lectie, iar valoarea acesteia poate fi utilizată în investiția din luna următoare ca reducere.
Taxa de curs se plăteşte inclusiv pentru ziua absenţei de la curs (de exemplu, din cauza unei îmbolnăviri), deoarece programul Şcolii Algorithmics oferă suficiente oportunităţi pentru ca elevii să recupereze părţile pierdute din curriculum la un moment potrivit (detaliile programului vor fi trimise reprezentantului legal prin e-mail).
Algorithmics va emite o factură lunara pentru taxa de curs sau o factura
pentru o perioda mai lunga, in functie de intelegerea cu reprezentantul legal, factură ce va fi trimisă pe e-mail-ul reprezentantului legal al elevului, mentionat pe formularul de inscriere.
Condiţii speciale legate de plata taxei de tabără
Taxa de tabără va fi plătită in doua transe sub forma unui avans la inscriere,
iar diferenta la data inceperii taberei.
Plata în avans a taxei de tabără nu poate depăși 30% din taxa de tabără.
Avansul este datorat în termen de 5 zile de la data la care a fost emisă
confirmarea de inscriere. Algorithmics emite o factură de avans pentru
tranzacţia finalizată, după creditarea contului bancar al Algorithmics cu plata în avans.
Orice sumă care nu este acoperită de plata în avans a taxei de curs trebuie
plătită până prima zi de începere a taberei. Algorithmics emite o factură
referitoare la această parte a taxei și o trimite reprezentantului legal prin e- mail.
Toate plăţile trebuie efectuate prin transfer bancar în contul bancar
menţionat în factură pentru suma indicată în factura proformă emisă pentru taxa sau o parte a acesteia. Numele exact al elevului, numărul facturii proforme și numărul contului trebuie să fie clar identificabile în caseta de comentarii referitoare la transfer. Dacă aceste detalii nu sunt identificate corespunzător reprezentantul legal va fi solicitat sa clarifice toate detaliile pentru confirmarea platii.
Toate documentele contabile referitoare la taxă vor fi emise în format
electronic. Toate tipurile de facturi sunt emise electronic, precum și facturile proforme; facturile și alte documente vor fi trimise ca atașamente la e-mailuri la adresa de e-mail a reprezentantului legal furnizată anterior în formularul de înscriere.
Reduceri
Algorithmics poate acorda reduceri la taxa de curs, astfel:
Pentru fiecare frate/prieten care se înscrie la recomandarea unui elev
inscris, atât elevul, cât și prietenul recomandat vor primi câte o lectie
gratuită – a 16-a lectie din curs.
Pentru plata in avans pe tot semestrul (4 luni), se acorda o reducere de
5% din valoarea cursului pe un semestru.
Algorithmics poate acorda anumitor elevi si alte reduceri suplimentare din
Taxa de Curs, alta decât cele enumerate mai sus.
În cazul în care există posibilitatea aplicării unei reduceri, trebuie notificat
reprezentantul legal prin e-mail trimis la adresa specificată de reprezentantul legal, cu referire la taxa de curs incluzând valoarea reducerii sau a reducerilor, precizând reducerile aplicate și suma acestora. Dacă în 5 zile de la trimiterea unei astfel de e-mail către reprezentantul legal acesta nu a ridicat obiecţii la taxa de curs specificată, aceasta se consideră acceptată.
Restituiri
În cazul în care Algorithmics anulează un curs sau restul unui curs, elevilor li se va rambursa suma integrală a cursurilor anulate.
În cazul în care un elev nu poate participa la o lectie și este dispus să continue cursul, nu sunt disponibile rambursări. Algorithmics va oferi elevului acces complet la toate materialele lectiei online, precum si posibilitatea acestuia de a recupera ora pierdută. Algorithmics va furniza maximum trei lecţii de înlocuire într-un semestru, fie prin participarea la curs la o alta grupa (in limita disponibilitatii), fie prin disponibilitatea profesorului inainte de lectia urmatoare pentru explicarea lectiei. Absentarea o singură dată nu va afecta performanța elevului.
În cazul în care un student nu poate participa la două sau mai multe lectii și nu este dispus să continue cursul, prețul plătit în cursul lunii nu va fi
rambursat.
Programul orelor de curs
Lecţiile de curs sunt de obicei ţinute în zilele lucrătoare sau in zilele de
weekend conform datelor afișate pe grupurile de whatsapp.
Programul începe când profesorul începe ora de curs. Vă rugăm să vă
asigurați că sunteți întotdeauna devreme in clasa (cu 10 minute inainte)
pentru a fi sigur că elevul nu pierde nicio oră de curs.
Profesorul se va strădui mereu să înceapă și să termine lectia la timp. În cazul in care o lectie începe cu întârziere din cauza profesorului, lectia va fi extinsă pentru a se asigura ca elevii obțin tot timpul pentru care au plătit. De exemplu, dacă profesorul începe lectia cu 5 minute mai tarziu, lectia se va termina cu 5 minute mai târziu decât a fost programat.
Ne rezervăm dreptul de a anula o lectie în orice moment. În cazul în care
anulăm cursurile, vă vom anunța în prealabil despre posibilitatea
reprogramarii sau veti primi costul lectiei/ lectiilor anulate.
Absență
Dacă știți că veți absenta din orice motiv, vă rugăm să informați scoala.
Informaţii privind cursurile și taberele
Informaţiile referitoare la cursuri și orice modificări ale condiţiilor contractului confirmat vor fi trimise de către Algorithmics reprezentanţilor legali, sub forma unui mesaj electronic adresat prin e-mail reprezentantului legal, cu o zi înainte de data de începere a cursului. În prima zi a cursului, elevii vor fi înregistraţi de către Algorithmics.
Informaţiile privind taberele vor fi trimise de către Algorithmics atât elevilor, cât și reprezentanţilor legali, sub forma unui mesaj electronic către adresa de e-mail a reprezentantului legal, cu o zi înainte de data de începere a taberei.
În prima zi a taberei, elevii vor fi înregistraţi de către Algorithmics.
Supraveghere
Profesorii si coordonatorii Algorithmics vor supraveghea copiii doar în timpul orei de curs sau in timpul taberei. Supravegherea înainte și după școală este responsabilitatea părintelui sau a tutorelui. Algorithmics nu este responsab pentru copiii în afara programului de lectii specificat.
Reprezentantul legal este obligat să informeze Algorithmics, în formularul de înscriere, cu privire la toate circumstanţele relevante care pot afecta
supravegherea în siguranţă a elevului, în special - dar nu exclusiv - în cazul în care elevul:
ia medicamente în mod regulat sau dacă acest medicament necesită
monitorizare;
are o alergie la orice medicament, hrană, altă substanţă sau animal etc.;
nu este în măsură să îndeplinească sau să îndeplinească anumite
sarcini din orice motiv;
are o sensibilitate la orice tip de alimente sau băutură ;
suferă de probleme psihice și / sau de comportament din motive
constituţionale sau psihologice;
nu poate participa la anumite programe sau evenimente ţinute ca
parte a unui curs sau tabă ră pentru un anumit motiv.
Reprezentantul legal este responsabil pentru daunele sau alte dezavantaje
cauzate de lipsa furnizării acestor informaţii.
Programul educațional nu implică nicio activitate de risc pentru siguranța
copiilor.
Atât Algorithmics cât și membrii personalului ca reprezentanţi ai acesteia vor face toate eforturile rezonabile și vor lua toate măsurile de precauţie
rezonabile pe toată durata cursurilor și taberelor pentru implementarea
sigură și legală a respectivelor cursuri și tabere. Algorithmics și instructorii săi, conducătorii de tabără și educatorii în numele Algorithmics vor face tot posibilul pentru a organiza cursuri și tabere și pentru a desfășura activităţi educaţionale și de agrement de cea mai înaltă calitate posibilă.
Reguli pentru desfășurarea lecţiilor de curs și participarea la acestea
Atât elevii cât și reprezentanţii legali sunt obligaţi să respecte regulile de
lucru ale Algorithmics în timpul lecţiilor de curs, reguli ce vor fi afisate in
locatia in care se vor desfasura cursurile sau vor fi transmise pe e-mail-ul
mentionat in formularul de inscriere.
Cu excepţia cazului în care reprezentantul legal decide altfel, un elev de peste 12 ani poate părăsi o lecţie de curs independent după terminarea lecţiei. În toate celelalte cazuri, elevul poate fi preluat numai de către reprezentantul legal sau de către o altă persoană cu capacitate juridică al cărei nume este comunicat catre Algorithmics. În acest din urmă caz, pentru siguranţa elevilor, Algorithmics poate verifica identitatea unei persoane care dorește să preia elevul. Acest proces de identificare ar putea include solicitarea de a vedea cartea de identitate a persoanei, iar datele sale ar trebui comparate cu datele furnizate anterior.
Algorithmics nu poate fi trasă la răspundere pentru siguranţa bunurilor
valoroase personale ale elevilor, precum nici a numerarului acestora.
Echipament
Elevilor li se vor pune la dispoziție laptop-uri si alte echipamente pentru
desfasurarea orelor de curs. Cu toate acestea, dacă e mai confortabil pentru un elev sa lucreze pe propriul laptop, îl poate aduce.
Pentru cursurile Algorithmics, elevii au nevoie de laptopuri sau desktop-uri cu conexiune la Internet.
Durata și încetarea Contractului
Contractul intre cele două parti se incheie pe o perioadă de un an de zile si se prelungeste automat prin acceptul partilor de a continua cu un nou curs.
La finalul incetarii Contractului, anumite drepturi și obligaţii pot subzista prin natura lor, de exemplu: utilizarea înregistrărilor, trimiterea de oferte și
buletine de știri.
Contractul intre cele două parți poate inceta in următoarele situații:
de comun acord;
prin denuntare unilaterala cu o notificare prealabilă transmisă celeilalte
parti cu cel putin 30 zile inainte;
prin reziliere de catre oricare dintre parti, in cazul in care cealaltă parte
nu-si indeplineste obligatiile pe care si le-a asumat. In acest caz
rezilerea va fi precedata de o notificare prelabila transmisa celeilalte
parti.
Algorithmics are dreptul să rezilieze contractul cu efect imediat, dacă elevul:
a perturbat în mod repetat sau a deranjat in mod serios ordinea cursului sau
a taberei;
a provocat în mod deliberat daune repetate;
a intimidat, ameninţat sau agresat alţi elevi.
În caz de reziliere cu efect imediat, reprezentantul legal va îndepă
întârziere, elevul de la ora de curs. În cazul rezilierii contractului cu efect
imediat, Algorithmics nu are obligaţia de a rambursa – nici total, nici parţial - taxa de curs deja plătită.
Algorithmics are dreptul să rezilieze contractul, dacă se inregistrează o
intarziere la plata taxei de curs mai mare de 10 zile lucrătoare.
Algorithmics are dreptul să rezilieze contractul în cazul în care un curs este
anulat din orice motiv neașteptat. În astfel de situaţii, Algorithmics este
obligată să ramburseze taxa de curs deja plătită. Algorithmics nu este
obligată să plătească nici un fel de alte costuri de niciun fel pentru orice
motiv.
Daune și Despăgubiri
Prin prezentarea unui formular de inscriere la Algorithmics, reprezentantul
legal al elevului se angajează să despăgubească o parte vătămată - în numele elevului - pentru orice daune cauzate de elev în urma comportamentului care încalcă termenii contractului sau este ilegală, în timpul participării la un curs/ într-o lecţie/ într-o tabără sau chiar în afara acestor activităţi, indiferent dacă reprezentantul legal este obligat să plătească daunele sau nu prin lege.
Reprezentantul legal poate fi scutit parţial sau total de răspundere dacă
demonstrează că comportamentul care a cauzat prejudiciul este legat de
atitudinea Algorithmics sau orice omisiune privind supravegherea sau
îngrijirea elevului. Obligaţia de plată a reprezentantului legal se extinde
asupra tuturor daunelor cauzate Algorithmics, altor elevi și oricărei terţe părţi.
În cazul în care un comportament al unui elev provoacă daune - și în cazul în care circumstanţele daunelor menţionate permit acest lucru - Algorithmics va notifica reprezentantul legal fără întâ rziere. Daunele cauzate vor fi înregistrate - în cazul în care împrejurările acestei pagube o permit - de către Algorithmics și această înregistrare poate fi, de asemenea, semnată de reprezentantul legal.
Algorithmics este responsabilă exclusiv pentru gestionarea și organizarea de cursuri sau tabere în cadrul acestor TCG și pentru supravegherea elevilor cu diligenţa necesară. În consecinţă, este răspunzătoare doar pentru daunele care derivă direct din orice lege aplicabilă sau care încalcă aceste TCG sau oricare dintre clauzele contractului - intenţionat sau din neglijenţă - precum și prin ignoranţă sau o atitudine adversă faţă de elevul rănit, contrar faptele menţionate în formularul de înscriere a elevilor și în detaliile lor personale. În cazul în care Algorithmics este obligată să plătească despăgubiri pentru orice daune cauzate de comportamentul său, este obligată să plătească numai pentru vătămări materiale.
Declaraţie
Declaraţiile privind îndeplinirea Contractului vor fi trimise de către
Algorithmics Elevilor și reprezentanţilor legali - dacă nu se prevede altfel în
cadrul acestor TCG - printr-un mesaj electronic confirmat de la o adresă de e- mail menţionată pe https://clujtown.alg.academy/ro aparţinând Algorithmics la adresa de e-mail furnizata de reprezentantul legal, după cum este menţionat în formularul de înscriere.
Efectul și Promulgarea TGC
Aceste TGC sunt valabile începând cu data de 1 septembrie 2022 și se aplică contractelor încheiate de la această dată.
Reprezentanţii legali vor fi informaţi de către Algorithmics despre eventualele modificări aduse acestor TGC prin publicarea pe site-ul Algorithmics a modificarilor.
Având în vedere:– art. 7,19, 20 și art. 25 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, cu modificările ulterioare;– art. 1 alin. (1) și art. 66 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;– art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare;– Referatul nr. 5.286 din 31.05.2022 întocmit de Direcția de soluționare alternativă a litigiilor,președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emite prezentul ordin.Articolul 1(1) Pentru a asigura accesul facil al consumatorilor la entitatea de soluționare alternativă a litigiilor din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și la procedurile de soluționare alternativă a litigiilor - procedurile SAL, în vederea soluționării alternative a reclamațiilor acestora, comercianții au obligația să afișeze placheta informativă prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.(2) Placheta prevăzută la alin. (1) va fi realizată prin grija comerciantului, conform modelului prezentat în anexa nr. 1, și se afișează în câmpul vizual al consumatorului, la loc vizibil, lângă casa de marcat ori lângă orarul de funcționare, în spațiul de comercializare sau, după caz, de prestare a serviciului, inclusiv a serviciilor turistice, de comercializare de pachete de servicii turistice sau bilete de avion.Articolul 2(1) Comercianții care administrează site-uri de vânzări, preluare comenzi online și/sau publicitate la produse și/sau servicii, la servicii turistice, de comercializare de pachete turistice sau bilete de avion, inclusiv e-commerce - comerț electronic, sunt obligați să afișeze pe prima pagină a site-ului - home page pictogramele prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.(la 18-03-2023, Alineatul (1) din Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 32 din 11 ianuarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 16 februarie 2023 )(2) Pictogramele prevăzute la alin. (1) vor avea dimensiunea de 250 (L) x 50 (H) pixeli și vor avea asociat câte un link cu referință externă către secțiunea SAL din cadrul paginii oficiale a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor - https://anpc.ro/ce-este-sal/, respectiv către Platforma SOL a Comisiei Europene - ec.europa.eu/consumers/odr.(3) Placheta prevăzută la art. 1 și pictogramele prevăzute la alin. (1) și (2) vor fi descărcate gratuit de pe site-ul oficial al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, prin accesarea link-ului: https://anpc.ro/ce-este-sal/.Articolul 3Sunt exceptați de la prevederile prezentului ordin comercianții care activează în sectoarele/domeniile pentru care sunt constituite entități SAL specifice, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, cu modificările ulterioare.Articolul 4Reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor vor urmări respectarea prevederilor prezentului ordin în termen de 45 de zile de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.Articolul 5Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,
Horia-Miron ConstantinescuBucurești, 31 mai 2022.Nr. 449.Anexa nr. 1*)*) Modelul plachetei este reprodus în facsimil.Dimensiunea minimă a plachetei ce urmează a fi afișată conform art. 1 alin. (2): 16 cm x 16 cm.Modelul poate fi descărcat în format electronic de pe site-ul oficial al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.Placheta este gratuită.(la 18-03-2023, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 32 din 11 ianuarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 16 februarie 2023 )Anexa nr. 2*)